Destinul unui suflet nevinovat

O vezi, o simți,  știi că există și totuși nu faci nimic să o împiedici. Îi simți prezența oriunde ai  merge și nu îți păsa de ea atâta timp cât nu te afacteaza, nu te doare.

Și eu eram indiferentă, nepasandu-mi de cei ce o întâlnesc în fiecare oră, fiecare minut, fiecare secundă a vieții lor până cand… am devenit și eu o victimă. Am început să plâng, să țip, să urlu de durere pentru că prezența ei mă durea, mă durea să simt în fiecare moment cum umbra ei mă acoperă, cum  mă face să uit ceea ce eram cu adevărat și să mă gândesc doar la ceea ce am ajuns, un nimeni.

Violența îți spune ceva? Cuvântul durere te face să simți cum un fior te trece, parcă te doboară și…nimic. Am fost prea tolerantă până acum, am acceptat să mă domine, să mă lovească dar..STOP! Nu mai spune nimic, doar ascultă și vei înțelege.

Undeva într-un colț al camerei pustii stătea nemișacată și privea în gol, nu știa cum o cheamă sau poate că știa și nu voia să își mai amintească, pentru că amintirile îi provoacă durere. O doare trecutul, o doare prezentul, dar viitorul nu știe cum va fi. O cheamă Miruna și e la grădiniță în clasă  pregătitoare. Are șase ani, iar ultimii doi ani din viață ei au fost un chin. A plâns  cât ai plânge într-o viață de om  și totuși e prea mică. Nu are copilărie sau poate a avut și a rămas acolo undeva departe, copilăria ei  nici nu a început . Are un tată alcoolic, iar mama ei este plecată undeva departe, acolo sus în ceruri unde Doamne Doamne are grijă de ea, dar de micuță Miruna cine are grijă?

Nimeni nu știe povestea ei, povestea ce i-a marcat viața. Zilnic era bătută de tatăl ei, zilnic plângea nu avea ce mânca, nu avea un loc al ei. Era singură în lumea ei până când  el venea acasă și…și atunci începea coșmarul.

Așa începe coșmarul multora dintre  copii, adolescenți, femei, bătrâni, toți au de suferit din cauza ei. A  ei și a efectelor sale în timp, în timpul acela ce trece atât de repede și realizezi prea târziu că nu ai avut șansa să te bucuri de copilărie, adolescentă, maturitate sau bătrânețe pentru că viață se sfârșește și noi am fost mult prea toleranți cu ea.

Și acum te întreb pe ține: Tu ai acceptă să treacă o viață întreagă pe lângă tine, o viață în care plângi, suferi,  îți e frică de fiecare zgomot, de fiecare mișcare sau ființă doar pentru că ai fost dominat de ea? Ai accepta să ști că undeva și copilul tău ar trece prin drama Mirunei?

      Viloenta nu trebuie tolerată, ea nu trebuie acceptată, pentru că a tolera violența înseamnă a condamna un sufelt nevinovat să trăiască într-o lume neagră, o lume a tristeții și a suspinelor.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s