Oare ce am ajuns?

Woman Looking at Reflection

Mai sterge-ți rimelul ..nu vezi că s-a întins pe toată fața? Și ce e cu muzica asta atât de tristă? Iar ți-au murit lăutarii?

Te agiți cum faci tu de obicei…plângi, țipi, tremuri și nu te mai înțelegi. Încerci să te ascunzi iar în carapacea ta. Încerci să joci rolul unui om fericit, încerci să pari ceea ce nu ești.  Tu nu vezi că nimeni nu te mai crede? Nici tu nu te crezi!

O certam  mereu, dar niciodată nu mă asculta. Și încercam să îi explic ca disperatul că nu are rost să  se chinuie așa cum o face acum. Și ea ce făcea? Se uita la mine cu ochii mari și goi, îmi spunea că a înteles și totul va fi bine, îmi spunea mereu același lucuru cu aceeași privire desfigurată de gândurile ce nu îi dădeau pace.

De ce fugi? Nu te-ai săturat să joci teatru? Cine crezi că mai poate ține ritmul cu tie, cu toate toanele tale? O întrebam mereu, dar ea se strecura elegant printre întrebările mele, fugea de răspuns, chiar dacă îl știa. Îi era frică să se privească în oglindă și să se confrunte cu imaginea aceea înspăimântătoare a unui om gol…îi era frică de ceea ce a ajuns.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s